Eram total indragostit. Nici nu imi venea sa cred ca mi se intampla mie. Eram fara exceptie aproape de juisare la orice contact, fie el fizic,vizual sau retrospectiv. Aveam chiar si fotografii in telefon pentru a nu lipsi niciodata de langa mine. Simteam cu adevarat ca viata mea avea un rost, simteam o implinire interioara greu descriptibila verbal. Era genul gasirii sufletului pereche care a lipsit o viata si nu stia nimeni daca exista sau va exista vreodata. Am fost un puzzle cu o piesa lipsa pana sa apara in viata mea.
A fost dragoste la prima vedere, la prima atingere. Statea imperecheat dar in acelasi timp singur pe un raft in supermarket si atunci mi-am zis - "Vei fi al meu pentru totdeauna". De atunci multa vreme m-a insotit pretutindeni, permanent. Vara imi ghida piciorul pe acceleratie si ma atentiona daca o calcam prea tare. Ma insostea in orice drumetie activ sau indirect, in picior sau in rucsac. In momentele cand era furtuna dormeam impreuna pentru ca ii era frica de tunete.
L-am numit Grigore- papucul meu norocos. Imi amintesc si acum placerea orgasmica pe care o simteam la atingerea floricelelor de sustinere a degetelor de la picioare. Albastrul intens pe care il emana era completat de zimtii anti-derapanti de pe talpa si de crocodilul de pe partea exterioara de semi-sanda. Printre zimtii de pe talpa se puteau observa mai multe cerculete simetric aliniate, insa doar pe unul se putea citi mare "43". Senzatia la contactul cu solul ma facea sa ma simt ca un Hermes contemporan.
A fost papucul meu norocos...pana intr-o zi.
Plouase mult afara. De o saptamana nu mai contenea si tot de atata timp eram si noi certati. Pentru ca nu voiam nici in ruptul capului sa il iau cu mine pentru ca era frig si umed afara. In urma unor lungi certuri am decis sa il las sa ma astepte in holul de la intrare. A fost de acord. Mi-a zambit gales si ne-am despartit.
Ziua a fost crunta, la fel ca toate celelalte. Asteptarea revederii macina fiecare unitate structurala, de baza si functionala a fiecarei celule,din fiecare tesut, din fiecare organ, din intregul organism. Dupa ziua aceea viata mea nu avea sa mai fie la fel.
Venind spre casa un stol de ciori imi tot dadea roata. Plouase toata ziua. Toate semnele prevesteau o nenorocire. Inca de la intrarea in bloc am simtit ca ceva nu e in regula. Am aruncat sacosa pe care o aveam in mana si am luat-o la fuga cat m-au tinut picioarele, pe scari.
Am cazut in genunchi!
Papucul meu era sfartecat in totalitate, incoltit, zgariat, jumulit.L-am luat in brate, umed fiind si mirosind puternic intepator, dar nu am mai putut face nimic pentru el. Esecul lui Oprescu se abatuse asupra mea. Un caine vagabond a patruns in scara blocului, l-a vazut lipsit de aparare si l-a distrus in cele mai chinuitoare moduri cu putinta. Apoi, ca umilinta sa fie completa, s-a pisat pe el ca sa isi marcheze victoria.
Am facut plangere penala iar inculpatul a fost gasit vinovat si condamnat la eutanasiere prin sucombare fatala. Pentru mine asta nu va fi insa niciodata de ajuns. Nimeni nu-mi va mai aduce papucul inapoi. Oameni buni, pretuiti-va papucii.
Ce e? Nu ma credeti? Pe proastele alea care scot in 10 randuri o tampenie gen "M-am certat cu mama rau si am plecat iar cand m-am intors cazuse casa pe mama si vai ce proasta am fost ca m-am certat cu mama ca acum plang dupa" de ce le credeti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu